Posibil? Imposibil?

Am invatat o smecherie mai demult, totul este sa ma concentrez sa mi-o amintesc atunci cand conteaza. E posibil sau e imposibil? Atunci cand incerci sa urci un varf de munte mare, si cand zic mare inseamna cu adevarat mare sau greu, adica sa trebuiasca sa te cateri pe pereti verticali de stanca, gheata sau si una si alta, apar intrebarile. Intrebarile sunt de cele mai multe ori despre cat de greu o sa fie traseul care se asterne in fata ta, intre tine si varf. Asta la inceput, in faza de studiu. Nu ca nu ai sti aproape totul de pe internet in ziua de astazi, dar probabil te intrebi cat de greu este pentru tine. Ceva mai tarziu, atunci cand o sa dai de greu, si am constatat ca pana la urma se intampla, asta daca ti-ai ales un obiectiv care sa merite, incep alte intrebari, cum ar fi: oare este posibil sa ajung pe varf? Sau oare MAI este posibil sa ajung pe varf? Ei bine, nu e prea greu de ajuns la concluzia ca intrebarile astea produc neliniste si erodeaza temelia motivatiei. De ce? Din simplul motiv ca incep din partea gresita a problemei. Adica, de acolo de unde pe undeva prin subconstient, ne gandim ca e cam greu pentru noi, ca nu stim daca suntem pregatiti, ca poate nu e pentru noi. Daca incepem rationamentul cu convingerea ca vom reusi sa ajungem unde vrem, asta genereaza altfel de intrebari atunci cand dam de greu. Si anume: oare este imposibil sa ajung pe varf? Nimic nu e garantat pe munte, uneori va fi imposibil pentru cineva sa isi realizeze visul in momentul respectiv, dar daca setarea este cea pozitiva, sansele cresc fantastic.
Nanga Parbat, cu cei 8126 metri altitudine si cu versantii sai abrupti care il marginesc, este un munte atat mare, cat si greu. Tin si acum minte cum in aceasta expeditie stateam in cort la cateva sute de metri sub varf si ma simteam ingrozitor. Corpul meu nu mai coopera cu mine. Efectele altitudinii, combinate cu oboseala ascensiunii versantului Rupal m-au facut sa decid sa plec la vale si nu la deal. Cand partenerul meu a plecat spre varf, m-am intors pe partea celalalta si m-am impacat cu ideea. Cateva ore mai tarziu am iesit din cort cu bagjul facut sa plec la vale, dar m-am decis brusc sa vad daca chiar este imposibil sa ajung pe varf. Raspunsul nu a fost unul foarte hotarat, a fost unul de genul: ei bine, hai sa vedem unde o sa ajung. Douasprezece ore mai tarziu vedeam apusul de pe varful lui Nanga Parbat, obosit si multumit, e drept ingrijorat pentru coborarea care urma, constient ca va trebui sa fiu extrem de atent la vale. Tot ce doream cand am ajuns la cort era sa ma odihnesc si in niciun caz sa filozofez. Doar acum, aproape doi ani mai tarziu, am realizat ca acela a fost un moment in care in loc sa ma intreb daca este posibil, m-am intrebat daca este imposibil si am reusit.
Asta nu este o garantie a succesului, ci doar un mic ajutor. Muntii sunt periculosi si nu se pliaza pe trucurile noastre si nici macar pe convingerile noastre. Dar cee ace putem face si este de datoria noastra, este sa fim pregatiti la intalnirea cu muntele. Si sa ne intrebam: e oare posibil sau e imposibil?

Teofil Vlad